Primele 10.000 de doze de vaccin anti-COVID-19 care vor sosi în țară vor fi trimise către secţiile de boli infecţioase, pentru imunizarea personalului medical, a anunțat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.
Ieri după-amiază, în cadrul Compartimentului Terapie Intensivă al Spitalului de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș” a avut loc un incident regretabil, soldat cu decesul unei paciente cu COVID-19.
O pacientă cu COVID-19 a murit ieri la Spitalul „Victor Babeș” după ce ar fi fost deconectată din greșeală de la aparate de un brancardier.
La 25 noiembrie a avut loc webinarul cu tema „Medicina stilului de viaţă și bolile cronice – prevenţie și tratament”. Subiectele abordate au vizat stilul de viaţă în diferite afecţiuni.
Peste 500 de specialiști au participat la primul curs postuniversitar al Uniunii Europene de Gastroenterologie dedicat exclusiv bolilor rare cu manifestări digestive.
Pentru prima dată în istoria știinţei, premiul Nobel a fost acordat simultan pentru doi cercetători de sex feminin și atât de repede după ce a fost făcută descoperirea pe care o premiază.
Au început lucrările pentru extinderea Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara. Acesta va avea două noi corpuri de clădire ce vor fi ridicate în curtea unității medicale.
Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER) trage un semnal de alarmă și subliniază că accesul la servicii medicale şi medicamente în pandemie a fost blocart dramatic.
Un studiu nou, condus de experții de la Universitatea din Nottingham, a arătat că persoanele diagnosticate cu boli reumatismale autoimune rare au un risc mai mare de deces la o vârstă fragedă în timpul pandemiei de COVID-19.
Nelu Tătaru a solicitat reprezentanților ISS să demareze de urgență un control la Spitalul Județean de Urgență Reșița, urmare a imaginilor apărute în spațiul public privind modul în care sunt tratați pacienții din cadrul secției de boli infecțioase.
Prof. dr. Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de Boli Infecțioase Iași, a fost condamnată definitiv la trei ani de închisoare pentru luare de mită.
Un număr foarte mare de boli cronice pot constitui un risc de complicaţii și deces când persoana „purtătoare” se îmbolnăvește de gripă. Mecanismele de producere sunt multiple, dar individualizate pe afecţiuni.
Anual, în a treia zi de miercuri din noiembrie, este marcată Ziua Mondială de Luptă împotriva Bronhopneumopatiei Obstructive Cronice.
Cinci noi aparate de ventilație ajung la Institutul Inimii, într-un moment de importanță critică, în contextul epidemiologic actual.
Cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului Zaharat, marcată anual la 14 noiembrie, Forumul Român de Diabet lansează o provocare: o campanie de conștientizare menită să atragă atenția asupra acestei boli.
Adeseori, identificarea precisă a agentului patogen și a sensibilității lui la medicamente reprezintă o chestiune de maximă urgență. Toate noutățile din domeniu sunt acum accesibile în limba română, în tratatul „Harrison – Boli infecțioase”, apărut recent la Editura ALL.
Activitatea echipei multidisciplinare de îngrijiri la domiciliu a Fundației HOSPICE Casa Speranței din Brașov va fi susținută financiar cu 114.000 de lei.
Mulți supraviețuitori care au avut COVID-19 au un risc mai mare de a dezvolta tulburări mintale, spun experții.
Un studiu nou arată că incidența infecției cu SARS-CoV-2 a fost scăzută în cazul persoanelor cu boli reumatismale, iar mare parte dintre cei infectați cu coronavirus au avut o formă ușoară de COVID-19.
Aceste băuturi au fost asociate cu un risc mai mare al evenimentelor adverse cardiovasculare decât sucurile cu zahăr, fie din fructe, fie adăugat.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe